Marian Enache, Președintele CCR a venit cu declarații pe 19 februarie 2025,
Marian Enache a declarat:
„În niciun caz. Curtea a constatat că, în procedura de alegere a Preşedintelui României, au fost afectate, prin conduita unuia dintre candidaţi, două drepturi fundamentale, corelative, şi anume dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, ceea ce a demonstrat că în desfăşurarea alegerilor nu au fost respectate exigenţele constituţionale care stau la însăşi baza organizării statului democratic.
O procedură de alegeri viciată în aspectele sale esenţiale – şi aici mă refer permanent la condiţia corectitudinii alegerilor, a „alegerilor curate”, cum se mai spune în mod curent – nu poate fi considerată parţial validă. Aceste încălcări sunt iremediabile şi afectează procedura în ansamblul său.
Nu se putea face o selecţie de poziţii a candidaţilor clasaţi imediat pe poziţiile următoare. Ca să fiu mai plastic: dacă aţi dori să beţi un pahar cu apă în care cunoaşteţi că există o doză de otravă, veţi încerca să extrageţi otrava şi să beţi apa astfel purificată sau veţi opta pentru un alt pahar cu apă?”