Președintele CJ Dolj Cosmin Vasile a făcut anunțul că Maternitatea Spitalului Filantropia va fi modernizată, oferta fiind deja pe SEAP.
Pe Facebook., șeful județului Dolj a declarat:
„În corpul de clădire de pe strada Corneliu Coposu nr. 107 funcționează și Centrul “Sf Ecaterina”, aparținând Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Odată cu finalizarea proiectului, cele două instituții vor beneficia de condiții moderne și servicii medicale de înaltă calitate pentru copiii și persoanele internate.
Lucrările presupun creșterea gradului de rezistență la seisme, prin consolidarea structurii, și intervenții de refacere a arhitecturii interioare și exterioare, de schimbare a instalațiilor electrice, termice și sanitare, dar și montarea de panouri fotovoltaice.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 35 de milioane de lei, fără TVA, bani ce au fost obținuți din fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.”
Sursa foto: Facebook