Controalele din ultima perioadă au arătat că în Perla Carpaților Olteniei, Rânca, aproape trei sferturi dintre pensiuni nu au autorizațiile legale de funcționare scrie Gazeta de Sud.
Protecția Consumatorilor, citată de Gazeta de Sud a precizat:
„Astăzi 4.01.2024 au loc acțiuni de control în cadrul Comandamentului de Iarnă în stațiunea Rânca, județul Gorj. În urma acestor acțiuni de control au fost depistate foarte multe dintre unitățile de cazare care nu erau autorizate să funcționeze fie de către ISU Gorj, fie de către primăriile pe raza cărora își desfășoară activitățile de comerț și de cazare.
Acest aspect este unul extrem de grav, având în vedere riscurile la care sunt supuși consumatorii, fără să aibă cunoștință despre acest aspect și spun asta având două situații tragice petrecute la Clubul Colectiv, acum câțiva ani și la Ferma Dacilor acum câteva zile. Măsura imediată pe care colegii mei au decis să o aplice a fost aceea de Oprire Temporară a Prestării Serviciilor în aceste unități până la intrarea în legalitate”.
Sursa foto: GdS