Multă vreme, navigația maritimă civilă și militară a fost socotită un apanaj al femeilor. Totuși, așa cum demonstrează biografia Irinei Constanziu Wlassopol, o româncă a decis că femeile pot fi și la puntea de comandă a unei nave. S-a născut în Iași, la 19 iunie 1900. Fiică de general și soția unui ofițer de marină în rezervă, Irina Constanziu a lucrat o vreme ca funcționară de întreprindere și de bancă.
În 1930, la 18 februarie, ea a devenit ofițer de marină, printr-un brevet eliberat de Căpitănia Portului Brăila. A închiriat cargoul Oituz, de la Navigația Fluvială Română de 5400 tone, soțul ei reușind în cele din urmă să îl cumpere.
Între 1930-1932, a lucrat ca ofițer maritim III, pe navele Oituz și Dacia. Sarcinile sale erau administrative, de gestiune a proviziilor, combustibilului, cheltuielilor și taxelor portuare, dar naviga la bordul vaselor, ceea ce era o mare performanță
S-a îmbarcat apoi pe cargoul Inginer N. Wlassopol, alături de soțul ei, navigând pe mările și oceanele lumii, ajungând în America de Sud. A reușit să salveze nava de la naufragiu, în strâmtoarea Messina ce separă Italia de Sicilia. A reușit să achiziționeze cu soțul său dou nave de transport.
În 1936, ea a divorțat de soțul său, care s-a autoexilat, luând navele familiei și înscriindu-le sub pavilion panamez.
În 1937, ea a fost decorată de Regele Carol al II-lea cu Medalia Maritimă, clasa a III-a. În anii comunismului, a fost scoasă din marină, neputându-se angaja decât ca femeie de serviciu. Și-a donat memoriile, fotografiile și corespondența Muzeului Mrinei de la Constanța.
A decedat la București, în 1979.
Sursa foto: Enciclopedia Universală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 
