Cele două ore de grevă au însemnat haos pe calea ferată. Sunt sute de minute întârziere iar cei ce aveau să ajungă dintr-un capăt al țării în celălalt, au fost nevoiți să caute soluții sau să aștepte.
Greviștii spun că la CFR, 80% din cei ce întrețin calea și materialul rulant au salarii nete de 2650 lei ceea ce este foarte puțin.
Nu mai vorbim de investițiile în infrastructură.
Scretarul General al sindicatului organizator, Viorel Istrate a declarat:
„Motivul principal al grevei de astăzi este faptul că nu s-a încheiat contractul colectiv de muncă, ocazie cu care toată lumea a sperat că vom aplica în mod uniform legea privind statutul personalului feroviar, ceea ce nu s-a întâmplat. Managementul Companiei Naţionale de Infrastructură a invocat lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli de şase luni, nu este neapărat o obligaţie legală, însă temerile domniilor lor s-au orientat ma degrabă spre lipsa resurselor în lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli. Neaplicarea uniformă a acestei legi a dus la egalizarea salariilor pentru aproximativ 80% din personalul de execuţie. Concret, toată lumea are salariul de 4.500 de lei brut, respectiv 2.650 de lei net””.
Sursa foto: Pro TV