Generalul Nicolae. N.Roman i-a adus un omagiu marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt:
„ „Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpat de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ștefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejești, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia l-au ajunsu.
Fost-au mai nainte de moartea lui Ștefan vodă într-același anu iarnă grea și geroasă, cât n-au fostu așa nici odinioară, și décii preste vară au fostu ploi gréle și povoaie de ape și multă înecare de apă s-au făcut.
Au domnit Ștefan vodă 47 de ani și 2 luni și trei săptămâni și au făcut 44 de mănăstiri și însuși țiitoriu preste toată țara.”
Așa consemna cronicarul Grigore Ureche momentul comemorat azi, acela al morții marelui domnitor Ștefan cel Mare (1457-1504).
Ștefan cel Mare, devenit prin canonizare cel Sfânt, a avut o domnie marcată de o amplă serie de lupte militare. A devenit domn în 1457, după bătălia de la Doljești unde l-a înfrânt pe unchiul său Petru Aron, cel care îi ucisese la Reuseni pe tatăl său Bogdan al II-lea, urmaș al lui Alexandru cel Bun.
A încheiat domnia la numai doi ani de la dobândirea Pocuției, în 1502, teritoriu pe care Polonia vecină îl datora Moldovei încă din vremea lui Petru Mușat care creditase Polonia cu o sumă mare de bani, iar garanție fusese Pocuția.
Ștefan cel Mare nu a avut o domnie liniștită. Mari puteri, creștine dar și necreștine, aici fiind tătarii și Imperiul Otoman amenințau Moldova. Să nu uităm că doar cu patru ani în urmă căzuse Bizanțul, în 1453, iar Mahomed al II-lea voia să lichideze ultimele rezistențe bizantine la Marea Neagră dar să supună și Moldova.
Ungaria, Polonia, genovezii care aveau cetatea Caffa la Marea Neagră (Feodosia), bizantinii care aveau Mangopul (în Crimeea) vedeau Moldova ca pe ceva între ei și puterea otomană.
Ștefan era înconjurat de dușmani inclusiv în Transilvania și Țara Românească. A decis în 1462 și 1465 să cucerească o cetate cheie, Chilia la Dunăre, pentru a apăra Moldova. Aici a căpătat o rană pe care o va duce până la finalul zilelor, dând startul gutei care îi va fi fatală în 1504.
Va reuși să păstreze Chilia și Cetatea Albă până la 1485 când le va pierde în fața otomanilor.
S-a luptat cu Matia Corvin în 1467, regele Ungariei, a încercat să pună în locul lui Radu cel Frumos, frate cu Vlad Țepeș, în Țara Românească domni fideli precum Laiotă Basarab, Basarab Țepeluș care însă l-au trădat. L-a pus din nou pe Vlad Țepeș, după ce a mediat iertarea lui de către Matia Corvin, acum aliat al Moldovei. Ștefan a luptat cu turcii la Vaslui și Valea Albă-Războieni în 1475-1476. Ulterior, s-a aliat cu Polonia pentru a rezista tătarilor la Cătlăbuga, Șcheia, după care i-a înfrânt pe polonezi la Codrii Cosminului și mai târziu în Pocuția.
A fost aliat al Caffei, Mangopului, din această din urmă cetate având și una dintre soții, bizantina Maria de Mangop.
Spre finalul domniei, văzând că Polonia și Veneția încheiaseră pace cu otomanii a decis și el să încheie o pace onorabilă cu aceștia, lăsându-și fiul, pe Bogdan al III-lea ca domn. Desigur, nepotul său, Ștefăniță, fiul fiului său Alexandru și fiul său nelegitim Petru Rareș îi vor urma la tron.
Ștefan a demarat un amplu proiect de consolidare a apărării prin cetăți la Nistru și Dunăre, în interiorul Moldovei, la Roman, Neamț, Suceava. A împărțit Moldova în Țara de Sus și Țara de Jos. A avut comandanți vrednici precum vornicul Boldur sau hatmanul Luca Arbore, marele portar al Sucevei.
Se spune că fiecare victorie era urmată de o ridicare a unei mânăstiri, de aceea, din vreme, și-a pregătit la Putna locul de veci.
Ștefan a considerat că Moldova trebuia apărată concentric, de aceea, construise curți domnești la Hârlău, Baia, Roman, Neamț, Iași, unde venea periodic și administra personal ori judeca pricini mai grele.
Așadar, la 2 iulie 1504, pierzând totuși „cheile puterii” la Dunăre din 1485, Ștefan cel Mare lăsa o Moldovă independentă iar în ochii vecinilor și chiar ai Occidentului, ai Papalității mai ales, un stat angrenat în ceea ce numim Cruciada târzie.”
