15 martie 1957 este o zi tristă. La Paris, Constantin Brâncuși, genialul sculptor născut în Hobița Gorj trecea în neființă. Se vehiculează multe cauze ale morții, însă cea mai cunoscută este aceea a unei răceli cauzate de consumul șampaniei reci băutura lui preferată pe care o avea mereu în atelier și cu care își trata prietenii veniți să îl viziteze. Înhumat în Cimitirul Montparnasse, Constantin Brâncuși a lăsat o operă de proporții celeste. Ansamblul de la Târgu Jiu, Măiastra, Somnul, Sărutul, Cocoșul salutând soarele sunt numai câteva capodopere. Dar oare ce a reușit Brâncuși la nivel global? Brâncuși considera că arta înseamnă esență. Cunoscând esența, omul își poate crea formele care îi convin. De aceea, sculpturile sale au fost admirate și sunt admirate pe mapamond. Parisul, New-York-ul păstrează și acum urmele trecerii sale pe acest pământ.
Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, inaugurat în 1938, la 22 de ani de la luptele din Defileul Jiului, bustul lui Carol Davilla din curtea Spitalului Militar București, capodoperele sale din diversele colecții mari ale lumii arată un artist complet, un om al universului care însă a ridicat la rang de universal fondul național românesc de care era atât de mândru.
Iubea cântecele Mariei Tănase, expresia foclorului autentic, astfel că spusese: „Cum le zici tu, Mărie, pentru fiecare cânt al tău, aș ciopli o Pasăre Măiastră”.
