Fostul manager, 2 medici și directorul de îngrijiri ai spitalului botoșănean rămân în arest, a decis instanța de judecată. conform Pro TV.
Concret, arată Pro TV, magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins, contestaţiile depuse de inculpații Caba şi Crîşmaru, menţinând măsura arestării preventive pentru 30 de zile dispuse, joi, de Tribunalul Suceava, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi de infracţiuni de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Totodată, arată sursa citată Curtea de Apel Suceava a respins contestaţiile şi a validat mandatele de arestare preventivă emise pe numele a doi medici, Claudia Malancea – şef de Secţie ATI şi Cornelia Anca Sărban – medic-şef Secţie Medicină Internă Săveni, aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
Sursa foto: Pro TV