La 27 mai/7 iunie 1821, Tudor Vladimirescu, liderul Revoluției de la 1821 din Țara Românească a fost asasinat la Târgoviște de către eteriști care considerau că îi trădase.
În fapt, Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei dorea să aibă controlul Țării Românești, Moldovei pentru a deveni domnitor. Ca lider al Eteriei, numit la 20 aprilie 1820, Eteria fiind fondată la Odessa, la 1814 de negustori greci, Ipsilanti era ofițer în Armata Rusă, așa cum fusese și Tudor Vladimirescu. Ipsilanti luptase la Leipzig contra lui Napoleon la 1813, Vladimirescu, contra turcilor, în războiul din 1806-1812.
Tudor Vladimirescu acceptase să se alieze cu Eteria fiindcă aceasta și el aveau sprijinul Rusiei, dar la finalul lui februarie 1821, când Tudor, aflat la Țânțăreni (în acord cu boierii patrioți Brâncoveanu, Benescu, Ghica, el ridicase steagul la Padeș, la 23 ianuarie 1821), a fost înștiințat că Ipsilanti, intrând din Rusia în Moldova a dezvăluit imprudent planurile Rusiei, iar Rusia a dezavuat ambele mișcări.
Tudor a ajuns în 20 martie 1821 la București și a convenit cu Ipsilanti ca ei să controleze împreună Țara Românească: Oltenia și județele de câmpie să fie ale lui Tudor, iar județele de munte să fie ale lui Ipsilanti.
Tudor Vladimirescu i-a spus lui Ipsilanti că, pierzând sprijinul Rusiei, lupta comună eleno-română în Țara Românească este imposibil de dus fiindcă ei trebuiau doar să țină ocupați turcii până la sosirea trupelor ruse, care nu s-a mai produs.
Ipsilanti dorea ca în Principate să fie el domnitor, dar formal, dorise diversiunea pentru că în Grecia centrală, turcii aveau trupe mai multe. Totuși, la 25 martie 1821, la Patras, în Grecia, se sfințesc steagurile războiului de eliberare și grecii luptă cu turcii. Demetrios, fratele lui Ipsilanti, Mado Mavrogenous, Laskarina Boubulina luptă pentru independența Greciei.
Asasinarea lui Tudor s-a făcut în timp ce Tudor a plecat din București, spre Golești, de unde spera să plece în Oltenia unde fortificase mânăstirile. Grecii au mituit doi căpitani de panduri, Hagi Prodan și Dimitrie Macedonski și l-au scos din tabără pe Tudor, care a fost dus la judecată la Tîrgoviște.
Acuzat pe nedrept de trădare, a fost decapitat, trupul tăiat și aruncat în Iazul Geartoglu. Bătăliile eteriste de la Drăgășani, Sculeni și Secu s-au terminat cu înfrângeri. Alexandru Ipsilanti a fugit la Sibiu, a stat o vreme închis și a murit câțiva ani mai târziu, nebun și sărac lipit, la Viena.
Revoluția lui Tudor a atins ub obiectiv minim, încetarea domniilor fanariote iar războiul grec de independneță s-a terminat prin Tratatul de la Londra 1827, Tratatul de la Adrianopol din 1829 și Conferința de la Londra din 1832 au asigurat independența Greciei sub auspiciile puterilor europene.
În 1829, Principatele recăpătau controlul asupra fostelor raial Turnu, Giurgiu, Brăila, Tighina și aveau un statut special. Începea protectoratul rusesc. La Akkerman în 1826, a avut loc o convenție care stabilea domniile pământene la 7 ani.
Sursa foto: Arhivă